CuprinsCaută

Vizite Regale

În prezent, Familia Regală română primește două , maxim trei vizite anual. Invitațiile sunt făcute de Majestatea Sa Regele sau de Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare. Membrii Familiei Regale care adresează invitația acționează ca gazde pentru invitați, aceștia fiind poftiți să locuiască, pe parcursul vizitei, într-una dintre Reședințele Regale.

Vizita debutează cu primirea oaspetelui la aeroport. În general, invitații sunt așteptați de membrii ai Casei MS Regelui. Regele sau Principesa Moștenitoare își întâmpină oaspeții la Reședința Regală. Palatul sau Castelul este pregătit pentru primirea musafirilor prin arborarea drapelului țării oaspete și a țării gazde , la intrarea în reședință și prin pregătirea unui covor roșu. Dacă oaspetele este Suveranul sau Principele Moștenitor , atunci aleea de acces în Palat este ocupată de reprezentanții regimentului de gardă Mihai Viteazul.

Vizitele durează, de regulă, două-trei zile. În seara primei zile, membrii Familiei Regale invitate participă la un dineu oficial organizat în onoarea lor. Evenimentul este punctul cel mai important de pe agenda calatoriei si reuneste in resedinta regala ambasadori, inalti demnitari, oameni de cultura, reprezentanti ai Bisericii Ortodoxe, reprezentanti ai societatii civile, membri ai Academiei Romane si personalitati ale vietii publice. Dineul respecta regulile generale ale organizarii unui astfel de eveniment de inalta tinuta. Dress code-ul este fie black tie pentru domni si rochie de cocktail pentru doamne fie white tie pentru domni si rochie lunga de seara pentru doamne.

Programul vizitei este conturat în funcție de preferințele invitaților și este pus la punct de către departamentele de protocol ale celor două Familii Regale cu mult înainte de începerea vizitei. Călătoria Regală poate cuprinde întâlniri cu caracter economic, vizitarea unor proiecte umanitare.

Garden Party

Crăciunul

Paștele

Porți deschise

×

Căutare