CuprinsCaută

Consiliul Regal

 

Consiliul Regal este un corp consultativ care ajută, prin sfaturile şi rezoluţiile lui, Şeful Familiei Regale în deciziile sale curente sau de importanţă istorică, juridică, economico-financiară, politică şi dinastică. El este succesorul comitetelor politice şi consultative înfiinţate de Regele Mihai I în cursul exilului şi după anul 1989.

Actualul Consiliu Regal a fost creat de Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române, printr-un Decret Regal semnat la 25 ianuarie 2018.

 

Membrii Consiliului Regal:

ASR Principesa Elena a României

ASIR Arhiducele Lorenz al Austriei, Principe al Belgiei

Dl Andrew Popper, Şeful Casei Majestăţii Sale Regelui

Maestrul Adrian Vasiliu

Dr Jonathan Eyal

Dr. Anneli Ute Gabanyi

Avocat dr. Ioan Luca Vlad

 

Actualul Consiliu Regal succede celui creat de Regele Mihai I al României, prin Decretul Regal semnat la 1 octombrie 2010 în Aubonne, Elveţia.

Conform tradiției, Consiliul Regal își încheie misiunea imediat după decesul Șefului Familiei și al Dinastiei care l-a numit. Membrii Consiliului Regal își prezintă demisiile de onoare, după care noul Șef al Familiei și al Dinastiei dizolvă Consiliul și numește noul Consiliu Regal.

 
Membrii Consiliului Regal creat de Regele Mihai I, care a funcționat de la 1 octombrie 2010 până la 10 decembrie 2017:
 
ES Ambasadorul Mihnea Constantinescu (octombrie 2010 - decembrie 2015)
Dl Anders Lindberg - Suedia (din ianuarie 2015)
Dr. Anneli Ute Gabanyi (din ianuarie 2016).
 

Secretarul Consiliului a fost, în perioada 2010-2017, avocat dr. Ioan-Luca Vlad, Consilier Privat onorific al Familiei Regale a României.

 

Până în prezent, Consiliul Regal a avut următoarele sesiuni:

Sesiunea I: 2-4 octombrie 2010, Palatul Elisabeta, Bucureşti;

Sesiunea a II-a: 19-20 februarie 2011, Palatul Elisabeta, Bucureşti;

Sesiunea a III-a: 31 octombrie 2011, Aubonne, Elveţia. Cu aceeaşi ocazie a avut loc şi un Consiliu al Familiei Regale, conform art. 9 din Normele Fundamentale ale Familiei Regale a României, condus de Majestatea Sa Regele.

Sesiunea a IV-a, 1 august 2015, Aubonne, Elveţia;

Sesiunea a V-a, 1-2 martie 2016, Morges, Elveţia.

 

Toți membrii Consiliului Regal sunt de drept membri ai Ordinului Coroana României. 

Cărți

Ceremonii Regale

×

Căutare